frigider no frost

Frigider static sau cu tehnologie No Frost?

Cu toții știm cât de important este frigiderul în viața noastră de zi cu zi, iar atunci când cumpărăm un astfel de aparat, trebuie să îl luăm pe cel mai bun conform bugetului stabilit.

Atunci când cumperi frigiderul, te vei folosi cel mai probabil de o mulțime de criterii precum volumul acestuia, designul, funcțiile sau tehnologiile din dotare. Te poți întreba, la un moment dat, ce sistem de răcire ar trebui să aibă frigiderul pe care îl cumperi. Cel mai probabil va trebui să te decizi între frigiderele statice și frigiderele No Frost.

Pentru ca alegerea să fie cât mai ușor de făcut, am decis ca în acest articol să îți oferim câteva recomandări practice pentru achiziționarea frigiderului. Iată care sunt criteriile de care ar trebui să ții cont:

Capacitate

Înainte de toate, află că un prim criteriu de care trebuie să ții cont numaidecât este capacitatea frigiderului. De regulă, aceasta se măsoară în litri. Drept urmare, ar trebui să te decizi mai întâi care sunt nevoile tale.

De exemplu, dacă fostul frigider îți satisfăcea nevoile în materie de depozitare a mâncării, atunci probabil că ar trebui să alegi un model asemănător.

În general, pentru o familie numeroasă ar trebui să cumperi un frigider ce are o capacitate cuprinsă între 200 și 300 de litri, pentru a te asigura astfel că va face față nevoilor tale.

Eficiența energetică

Cum energia electrică este tot mai scumpă, eficiența energetică a devenit un criteriu de o importanță deosebită pe care ar trebui să îl folosești ori de câte ori cumperi aparate electrocasnice.

Nu uita că vorbim despre singurul aparat din casă care funcționează în regim nonstop, așa că ar trebui să alegi un model cu un consum cât mai redus de energie. Găsești frigidere economice în oferta noastră, așa că ar trebui să arunci numaidecât o privire peste modelele pe care noi le vindem.

Eficiența energetică se raportează la puterea frigiderului precum și la consumul acestuia. Drept urmare, ar trebui să alegi un frigider din clasa A, deoarece acesta îți va oferi un consum cât mai redus de energie, ceea ce sigur te va bucura.

Cu cât clasa energetică scade, apropiindu-se de litere precum F sau G, atunci cu atât și consumul va fi mai mare.

O clasă energetică superioară va garanta un randament mai bun precum și un consum redus. De aceea ar trebui să alegi și tu un frigider notat cu o clasă superioară, chiar dacă prețul său va fi mai mare.

Funcționalitate

Cât de mult îndrăgești activitatea de dezghețare a frigiderului? Probabil că deloc. Iar de aceea ar trebui să uiți de această bătaie de cap, alegând un frigider cu funcția No Frost.

Ce face tehnologia No Frost a frigiderelor? Ei bine, previne formarea gheții în frigider, așa că nu va mai fi necesară dezghețarea sa.

În prezent, frigiderele au diferite sisteme de răcire, precum:

  • răcire statică și ventilată static;
  • răcire no frost;
  • răcire frost free;
  • răcire total no frost.

Achiziționarea unui frigider cu funcție No Frost, vei uita complet de responsabilitatea dezghețării frigiderului. De asemenea, ar trebui să știi faptul că această funcție te poate ajuta să eviți formarea mucegaiului și a mirosurilor neplăcute.

Cum funcționează frigiderele cu tehnologie No Frost? Ei bine, acestea se folosesc de un motor și un vaporizator, iar astfel vaporii sunt absorbiți, împiedicându-se înghețarea.

Frigiderele statice

Frigiderele statice folosesc două motoare cu circuite proprii, unul acționând pentru frigider și altul pentru congelator. În ceea ce privește răcirea, aceasta se face cu ajutorul unui gaz care reglează temperatura în frigider în funcție de propriile preferințe.

De asemenea, mai sunt frigidere ventilate static, acestea având în plus un ventilator care are rolul de a dispersa aerul rece.

Totuși, aceste modele nu împiedică formarea gheții iar asta înseamnă un singur lucru: din când în când va trebui să te ocupi de dezghețarea frigiderului.

Frigiderele Frost Free

Și frigiderele Frost Free pot fi o opțiune foarte interesantă. De ce spunem asta? Pentru că acestea folosesc un sistem de răcire tip hibrid, având la bază atât funcțiile de la frigiderele statice, cât și funcțiile de la frigiderele No Frost. Este deci un sistem excelent, ce previne atât formarea gheții în frigider cât și în congelator.

Alimentele au parte de cele mai bune condiții de păstrare, așa că nu vei regreta achiziționarea unui frigider de tipul frost free.

Dacă te-am convins că merită să îți cumperi un frigider cu funcție No Frost sau Frost Free, atunci este simplu. Intră pe site-ul nostru și alege modelul care te încântă cel mai mult. Sigur nu vei regreta alegerea făcută.

Fii primul care lasa un comentariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*